Modificari picior la copii: tal valg, platfus

Modificarile de la nivelul piciorului sunt patologii care, din pacate, ne influenteaza dinamica intregului corp. In functie de problema pe care o avem (cu care ne-am nascut sau pe care am dobandit-o la o anumita varsta) vom resimti dureri la nivel de genunchi, sold sau chiar coloana vertebrala.

De aceea este recomandat sa le luam in serios din faza incipienta cand le depistam, indiferent de varsta pe care o avem, asa putem face profilaxia mai multor articulatii.

Peste 10 ani experienta in recuperare medicala

Peste 12.000 de pacienti tratati cu success

Rezultate pozitive dovedite clinic si imagistic

Ce sunt modificarile de la nivelul piciorului?

Cele mai frecvent intalnite patologii cu care lucram sunt: Talus valgus | Fasceita plantara | Hallux valgus (monturile) | Platfusul la adult si la copii Piciorul scobit | Degete in ciocan | Metatarsalgii.

Care este cauza?

La nivelul piciorului si gleznei putem intalni afectiuni cronice sau acute. Multe afectiuni ale piciorului sunt congenitale, dobandite sau ereditare, insa aici nu este neaparat sa se si manifeste. Sunt influentate de alimentatie, exercitii fizice, stilul de viata, varsta, afectiuni asociate si modificari hormonale.

1. Cand apare?

Copiii cu platfus prezinta o aplatizare a arcului piciorului atunci cand merg sau stau in picioare. Piciorul plat este o conditie normala la sugari si copii mici (afectand pana la 44% din copiii cu varsta intre trei si sase ani). La aceasta varsta, in absenta simptomelor asociate, necesitatea tratamentului este foarte dicutabila.

Piciorul plat se corecteaza natural pe masura ce muschii se intaresc si tesuturile moi devin mai rezistente. Inaltimea arcului piciorului creste odata cu varsta, pana in jurul varstei de aproximativ noua ani. Problema apare atunci cand piciorul plat persista (apare spontan la copiii mai mari sau mai tarziu in viata) sau este insotit de dureri si dizabilitati. Piciorul plat poate fi flexibil sau rigid, dureros sau nedureros.

Piciorul plat la copii poate fi impartit in doua categorii: simptomatic sau asimptomatic. Simptomele includ durerea si restrictii in activitate, in timp ce piciorul plat asimptomatic nu provoaca simptome.

2. Cum se trateaza?

Daca un copil nu prezinta simptome, exista posibilitatea sa nu i se recomande tratament. In schimb, starea sa va fi monitorizata si reevaluata periodic de medicul ortoped. In unele cazuri de picior plat asimptomatic, se poate lua in considerare utilizarea ortezelor personalizate.

Atunci cand un copil prezinta simptome, tratamentul devine necesar. Medicul ortoped poate alege una sau mai multe din urmatoarele abordari nechirurgicale:

  • Ajustarea activitatilor. Copilul trebuie sa reduca temporar activitatile care provoaca durere si sa evite mersul pe jos sau statul indelungat in picioare, pana cand simptomele se amelioreaza.
  • Dispozitive ortotice. Chirurgul ortoped poate furniza dispozitive ortotice personalizate care se potrivesc in interiorul pantofului, pentru a sustine structura piciorului si a imbunatati functia.
  • Kinetoterapie. Exercitiile de intindere pentru muschii hiperactivi si de tonifiere pentru muschii hipoactivi, sub supravegherea unui fiziokinetoterapeut, contribuie la ameliorarea sau reducerea completa a piciorului plat in unele cazuri.
  • Medicamente. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi ibuprofenul, pot fi recomandate pentru a ajuta la reducerea durerii si a inflamatiei.
  • Modificari ale incaltamintei. Medicul ortoped, bioinginerul sau kinetoterapeutul specializat in biomecanica piciorului pot oferi sfaturi cu privire la caracteristicile incaltamintei, importante pentru copiii cu picior plat.

3. Cine le diagnosticheaza, cum si cand?

Medicul pediatru poate diagnostica, de obicei, platfusul la copii. Acesta va poate face referire si la un specialist ortoped pediatru, bioinginer sau un kinetoterapeut specializat in biomecanica piciorului. Prima consideratie este varsta pacientului. Arcul longitudinal se dezvolta in primii 10 ani de viata, iar prevalenta platfusului se coreleaza invers cu varsta.

O a doua consideratie este daca piciorul este flexibil sau rigid. Un picior plat rigid este de obicei dureros si provocat de tulburari osoase sau inflamatorii. Starea este, de obicei, diagnosticata prin vizualizarea piciorului cu ochiul liber. Specialistul va cere copilului sa stea in picioare si sa mearga, pentru a examina cum arata picioarele in fiecare situatie. De asemenea, poate examina pantofii copilului dvs. pentru a cauta modele de uzura.

1. Cand apare?

Piciorul cu talus valgus nu este insotit de dureri si nu prezinta simptome. Il putem avea din nastere sau poate fi dobandit in urma unei fracturi din care dobandim dezechilibre musculare sau in urma altor patologii. Poate fi, insa, recunoscut dupa urmatoarele semne:

  • piciorul este rasucit spre interior si indreptat in jos sau in sus;
  • muschiul gambei nu este dezvoltat suficient.

2. Cum se trateaza?

La bebelusi, aceasta afectiune poate sa dispara de la sine, dar de cele mai multe ori se recomanda masajul terapeutic. Masajul se realizeaza in fiecare zi, timp de 10-15 minute de 3-4 ori pe zi si ajuta la intinderea muschilor si tendoanelor pentru refacerea pozitiei normale a labei piciorului. Aceasta terapie poate dura cateva luni sau cativa ani, in functie de rezultatele obtinute.

Cand copilul invata sa mearga, se recomanda purtarea unor ghete ortopedice care ii vor corecta mersul. Acestea sunt uneori recomandate si la bebelusi, pe timpul noptii, pentru ca deviatia sa dispara cat mai repede.

In majoritatea cazurilor, copilul se vindeca pana la varsta scolara, iar cazurile in care copilul are nevoie de orteza sau chiar interventie chirurgicala sunt extrem de rare.

3. Cine le diagnosticheaza, cum si cand?

Evaluarea se face prin teste functionale de catre ortoped sau de catre fiziokinetoterapeutul specializat pe aceasta patologie.

Pe tot parcursul perioadei de vindecare este indicat ca parintele sa mentina constant legatura cu medicul ortoped pentru a se tine evidenta procesului de refacere cat si cu fiziokinetoterapeutul specializat pe aceasta patologie.

1. Cand apare?

Exista mai multe probleme care pot afecta tendonul lui Ahile, iar acestea includ: tendinita, tendinopatie, bursita tendocalcaneala si tendinoza. Aceste probleme provoaca durere la partea din spate a gambei. Cazurile severe pot duce la o ruptura a tendonului lui Ahile.

Cauze

Problemele cu tendonul lui Ahile par sa apara in moduri diferite. Initial, iritarea invelisului exterior al tendonului, numit paratenon, cauzeaza paratendinita. Paratendinita este pur si simplu o inflamatie in jurul tendonului. Inflamatia bursei tendocalcaneala poate fi de asemenea prezenta odata cu paratendinita. Oricare dintre aceste conditii poate fi determinata de eforturi fizice foarte intense, de eforturi minime dar repetitive, sau de catre folosirea unor pantofi nepotriviti.

Simptome

Bursita Tendocalcaneala, de obicei, incepe cu durere si inflamatie in regiunea calcaneana. Zona este rosie, dureroasa, sensibila la palpare si umflata. Tendinita ahileana se manifesta prin durere pe traiectul tendonului ahilean. Acesta, ecografic, apare ingrosat, iar la palpare este sensibil. O ruptura a tendonului lui Ahile este, de obicei, un eveniment de neconfundat, iar victima unei rupturi descrie de obicei o senzatie similara cu o lovitura violenta in gamba.

2. Cum se trateaza?

Tratamentul nechirurgical. Daca exista un proces inflamator, atunci afectiunea ar trebui sa raspunda destul de repede la medicamente si interventii antiinflamatoare. Fiziokinetoterapia poate fi recomandata pentru oricare dintre afectiunile tendonului ahilian. Tratamentul este personalizat in functie de tipul de afectiune.

3. Cine le diagnosticheaza, cum si cand?

Diagnosticul se bazeaza, aproape intotdeauna, pe anamneza pacientului, si un examen fizic. Examenul fizic este efectuat pentru a afla locatia durerii si consta in palparea zonei in care a avut loc ruptura tendonului. In cazul in care medicul nu este sigur daca tendonul lui Ahile a fost rupt, o scanare imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) sau o ecografie, pot fi necesare pentru a confirma diagnosticul.

1. Cand apare?

Platfusul dobandit la adulti este o conditie dureroasa care rezulta din prabusirea arcului longitudinal medial al piciorului.

Cauze

Exista mai multi factori care contribuie la dezvoltarea acestei probleme. Leziuni ale nervilor, ligamentelor si/ sau tendoanelor de la picior, pot provoca subluxatie (dislocare partiala) a articulatiei subtalara sau talonaviculara. Fractura este o posibila cauza. Artrita reumatoida este una dintre cele mai comune cauze. Aproximativ jumatate din toti adultii cu acest tip de artrita, vor dezvolta platfus in timp. In astfel de cazuri, conditia este treptata si progresiva.

Simptome

La inceput, se vor observa dureri si inflamatii de-a lungul partii mediale a piciorului. Cand starea se inrautateste, tendonul tibial posterior cedeaza, se rupe, si durerea devine mai severa. Unii pacienti prezinta dureri si de-a lungul marginii laterale a piciorului.

2. Cum se trateaza?

Tratamentul nechirurgical. Se recomanda in primul rand tratamentul nechirurgical. O simpla modificare in pantof poate fi suficienta. Uneori, achizitionarea de pantofi cu un bun suport medial pentru arc, este solutia ideala. Medicamentele anti-inflamatorii pot fi de ajutor. Pacientii cu simptome de durata si cu deformare mai mare, pot avea nevoie de sustinatoare plantare personalizate. Este necesar sa se efectueze un program de kinetoterapie, pentru intinderea si tonifierea muschilor.

3. Cine le diagnosticheaza, cum si cand?

Istoria medicala si examenul clinic, sunt cei mai importanti pasi pentru ca medicul sa stabileasca diagnosticul. Radiografiile sunt adesea folosite pentru a studia pozitia, forma si alinierea oaselor, picioarelor si gleznelor.

1. Cand apare?

Cauze

Montul croitorului apare ca o umflatura anormala la capatul celui de-al cincilea metatars (cap metatars), care se freaca de pantofii prea ingusti. Presiunea constanta produce un calus si o ingrosare a tesuturilor, ceea ce duce la un mont dureros pe partea exterioara a piciorului. Tesuturile ingrosate de sub el sunt iritate si dureroase. Solutia pentru reducerea durerii este eliminarea presiunii. Presiunea poate fi redusa din exterior prin schimbarea pantofilor ingusti, sau din interior.

Simptome

Simptomele montului croitorului (Taylor`s bunion) includ durere si dificultate in purtarea pantofilor, iar zona este inestetica.

2. Cum se trateaza?

Tratamentul nechirurgical. Tratamentul initial consta in folosirea pantofilor adecvati, care vor fi suficient de lati in fata. Plasturii plasati pe zona montului pot ajuta la ameliorarea presiunii si la reducerea durerii. Acesti plasturi sunt de obicei disponibili in farmacii. Ei sunt mici, rotunzi, si cu o gaura in mijloc. Este necesar sa se efectueze un program de kinetoterapie, pentru intinderea si tonifierea muschilor.

3. Cine le diagnosticheaza, cum si cand?

Montul croitorului este similar cu montul care apare la degetul mare, dar se dezvolta pe partea externa a piciorului, la cel de-al cincilea deget. Aceasta afectiune a primit aceasta denumire deoarece croitorii stateau cu picioarele incrucisate toata ziua, si acest lucru era cauza deformarii.

Diagnosticul pentru montul croitorului este usor de pus la examenul clinic. Radiografiile pot arata daca piciorul s-a deformat si vor ajuta medicul sa decida ce trebuie facut in cazul in care o interventie chirurgicala este necesara.

1. Cand apare?

Cauze

Multe probleme care apar la nivelul picioarelor sunt rezultatul presiunii anormale sau frecarii. Cele mai multe dintre simptomele care se dezvolta in timp, apar deoarece pielea si tesuturile moi sunt prinse intre osul tare in interior, si pantoful dur pe exterior. Pielea reactioneaza la frecare si la presiunea constanta, prin formarea unui calus, iar tesuturile moi de sub piele raspund prin ingrosare. Atat calusul gros cat si tesuturile sunt iritate si dureroase. Montul presupune si deformarea osoasa a metatarsului I si a degetului mare, care pot avea cauze ereditare, pot fi determinate de incaltamintea neadecvata sau uneori sunt inexplicabile. Raspunsul la reducerea durerii este de a elimina presiunea.

Simptome

Simptomele de obicei se centreaza pe mont. Montul este dureros. Deformarea severa este, de asemenea, dureroasa pentru multi, si devine o problema cosmetica. Gasirea unui pantof adecvat poate deveni dificila, mai ales pentru femeile care doresc sa fie la moda, dar au dificultati in tolerarea pantofilor. In final, deformarea incepe sa deplaseze al doilea deget in sus, si poate crea o situatie in care al doilea deget este in continua frecare pe pantof.

2. Cum se trateaza?

Tratamentul nechirurgical. Tratamentul pentru hallux valgus incepe aproape intotdeauna cu folosirea unor pantofi care se potrivesc piciorului. In stadiile incipiente ale montului, schimbarea pantofilor poate incetini sau opri progresarea deformarii. Deoarece durerea este din cauza presiunii din pantof, tratamentul se concentreaza pe eliminarea presiunii.

3. Cine le diagnosticheaza, cum si cand?

Hallux valgus (montul) este o boala care afecteaza atat primul metatars cat si degetul mare. Conditia este numita de obicei mont. Montul, de fapt, se refera la cucuiul care creste pe partea mediala a primei articulatii metatarso-falangiene. In realitate, starea este mult mai complexa decat un simplu cucui pe partea mediala a degetului. Pantofii largi reduc sansele de a dezvolta o deformare si ajuta la reducerea iritarii montului, daca aveti deja unul.

Diagnosticul incepe cu o anamneza atenta si un examen clinic, efectuat de catre medicul dumneavoastra. Acesta va include, de obicei, o discutie despre incaltaminte, si importanta pantofilor in dezvoltarea si tratarea starii. Vor fi sugerate cel mai probabil cateva radiografii. Acest lucru va permite medicului sa masoare mai multe unghiuri importante ale oaselor de la picioare, pentru a determina tratamentul adecvat.

1. Cand apare?

Cauze

Ambele probleme pot fi cauzate de purtarea unui pantof nepotrivit, prea mic. La multe persoane al doilea deget de la picior este mai lung decat degetul mare, iar daca pantofii se potrivesc pe picior in functie de primul deget, al doilea deget si chiar si al treilea se vor indoi pentru a se potrivi in pantof. Un deget in ciocan este, de asemenea, o afectiune intalnita si la persoanele care au monturi la degetele mari. Degetele in gheara sunt des intalnite la persoanele care au arcul piciorului inalt.

Simptome

In cele din urma, degetele de la picioare, care sunt „strivite” zi de zi, vor deveni fixe in aceasta pozitie si nu se vor indrepta. Cand se intampla acest lucru, presiunea apare in trei locuri:

  • la capatul degetului;
  • in prima articulatie;
  • in articulatia din mijloc.

2. Cum se trateaza?

Tratamentul nechirurgical. Tratamentul depinde de cat de avansata este afectiunea. La inceput, pur si simplu trecerea la pantofi adecvati poate opri deformarea, iar degetele de la picior pot reveni la o stare mai normala.

3. Cine le diagnosticheaza, cum si cand?

Degetul in gheara si degetul in ciocan, sunt afectiuni destul de comune la persoanele care poarta pantofi nepotriviti. Degetul in gheara are prima articulatie curbata in sus, si atat articulatia de mijloc cat si articulatia de la capatul degetului, sunt deviate in jos ca o gheara, datorita dezechilibrului muscular creat.

Diagnosticul pentru aceste doua afectiuni este de obicei evident din examenul clinic. In unele cazuri, este important sa va asigurati ca nu exista alte probleme neurologice care pot cauza afectiunea dumneavoastra, in special atunci cand aveti degetele de la picioare in gheara. Pot fi necesare si alte teste speciale.

1. Cand apare?

Cauze

Nu este pe deplin inteles de ce se formeaza neurinomul Morton. Cel mai probabil, acesta rezulta dintr-un prejudiciu repetat al nervului in aceasta zona. Cea mai frecventa cauza a durerii este considerata a fi iritarea nervului.

Simptome

Neurinomul provoaca, de obicei, dureri in picior, atunci cand greutatea este plasata pe picior. Puteti simti o umflatura intre degetele de la picioare sau o senzatie similara cu o piatra in pantof. Acest lucru se poate simti ca niste socuri electrice, similare cu o lovitura la cot.

2. Cum se trateaza?

Tratamentul nechirurgical. Tratamentul pentru un neurinom Morton, de obicei, incepe cu schimbari in incaltaminte. Uneori, pur si simplu utilizarea un pantof mai larg, va reduce sau diminua simptomele. Pantofii cu o talpa ferma va pot ajuta. Talpa ferma reduce cantitatea de intindere in picior, atunci cand pasiti. Acest lucru diminueaza gradul de iritare pe nerv.

3. Cine le diagnosticheaza, cum si cand?

Neurinomul interdigital, numit si neurinomul Morton, este termenul medical pentru o durere care este cel mai frecvent simtita intre degetele 3 si 4 ale piciorului, dar poate aparea, de asemenea, in zona dintre degetele 2 si 3. Neurinomul Morton interdigital apare in nerv, chiar inainte de a se imparti in doua ramuri, in partea anterioara a talpii. Un neurinom este format prin expandarea sau ingrosarea nervului.

Diagnosticul se face de obicei pe baza unui istoric medical si un examen clinic. Radiografiile sunt utile pentru a va asigura ca durerea nu vine de la alta problema. In unele cazuri confuze, o injectie de lidocaina si cortizon in zona, poate ajuta medicul sa decida daca diagnosticul este corect. Acest tratament ar trebui sa conduca la o reducere temporara a simptomelor.

1. Cand apare?

Cauze

Fasceita plantara poate aparea dintr-o serie de cauze. Este uneori dificil de a gasi motivul pentru aceasta durere. Atunci cand piciorul suporta intreaga greutate a corpului, aceasta este concentrata pe fascia plantara. Acest lucru duce la stres pe fascia plantara, unde se ataseaza la calcaneu. Pot rezulta rupturi mici de fascie. Aceste rupturi sunt in mod normal reparate de catre organism. Pot aparea osteofite impreuna cu fasceita plantara, dar ele nu sunt cauza problemei. Pe masura ce imbatranim, partea carnoasa a calcaiului devine mai subtire si se degenereaza. Unii medici considera ca nervii care au traiect in fascia plantara, in drumul lor spre partea din fata a piciorului sunt iritati si pot contribui la durere.

Simptome

Simptomele de fasceita plantara, includ dureri de-a lungul marginii interioare a calcaiului, in apropiere de arcul piciorului. Durerea este mai puternica atunci cand greutatea este plasata pe picior, mai ales dupa o perioada lunga de odihna sau inactivitate. Acest lucru este, de obicei, cel mai pronuntat dimineata, atunci cand piciorul este pus pentru prima data pe podea. Acest simptom, numit durere de prim-pas, este tipic pentru fasceita plantara. Statul in picioare o perioada lunga de timp creste, de asemenea, simptomul dureros. Tragand degetele de la picioare din spate spre fata, poate fi foarte dureros.

2. Cum se trateaza?

Tratamentul nechirurgical. Cei mai multi pacienti se fac bine cu ajutorul tratamentelor non-chirurgicale. Poate fi purtata o atela pe timp de noapte, care se pare ca functioneaza la unii pacienti. Ei raporteaza mai putina durere atunci cand pun piciorul pe podea dimineata. Sprijinirea arcului medial cu un sustinator plantar, poate ajuta la reducerea presiunii de pe fascia plantara. Pacientii mai pot primi tratament cu unda de soc, o data pe saptamana, timp de 3 saptamani. Medicamentele anti-inflamatorii sunt uneori folosite, pentru a reduce inflamarea si durerea. O injectie cu cortizon in zona fasciei poate fi folosita.

3. Cine le diagnosticheaza, cum si cand?

Fasceita plantara este o conditie dureroasa care afecteaza partea inferioara a piciorului. Aceasta este o cauza frecventa de dureri de calcai. Fasceita plantara este termenul corect folosit atunci cand exista inflamatii active. In aproximativ 30 % din toate cazurile, ambele picioare sunt afectate.

Diagnosticul de fasceita plantara este, in general, facut in urma istoriei si examenului clinic. Exista mai multe conditii care pot cauza durerea, si fasceita plantara trebuie sa fie diferentiata de aceste conditii. Teste speciale sunt efectuate pentru a ajuta la a confirma daca problema vine intr-adevar de la fascia plantara. Poate fi efectuata o radiografie pentru a exclude o fractura de calcaneu, pentru a vedea daca un pinten osos este prezent si daca este suficient de mare pentru a provoca probleme.

Cum tratam in Empatio modificarile piciorului de tipul tal valg si platfus

Toate aceste patologii, pe langa tratamentul nechirurgical pot beneficia si de un tratament chirurghical. In functie de patologie, medicul chirurg alege tipul de interventie.

Noi, in Empatio ne dam tot interesul ca pacientul sa nu fie nevoit sa ajunga la ultima solutie - chirurgia. Sedintele sunt efectuate 1:1 maxim 1:2 in functie de varsta si patologiile cu care se prezinta pacientul. Sigur ca avem si varianta in care pacientul poate opta ca sedinta sa ramana permanent 1:1.

Platfusul la copii si talonete. Cand sunt recomandate si cum se poarta

Atunci cand vorbim despre cresterea armonioasa a corpului copilului, dezvoltarea corecta a piciorului este un subiect esential.

Kinetoterapeut Anamaria Besleaga, coordonator Empatio Kineto & Kids explica, alaturi de Doctor Orest Bolbocean, neurolog si fondator Empatio:

  • Despre ce patologii poate dezvolta piciorul copilului
  • Incepand cu ce varsta parintii pot vedea modificari la nivelului piciorului
  • Ce este normal si ce este atipic in dezvoltarea copilului, in functie de etapa de dezvoltare
  • Cum ajuta si cum incurca sustinatorii plantari si ortezele
  • Cum poate evolua negativ un picior in cazul in care interventia de recuperare este gresita
  • Cum ajuta diagnosticarea timpurie si care sunt procesele de recuperare in functie de varsta copilului
  • De ce copiii resping ortezele
  • Cum arata un program de recuperare, ce contine, cat poate dura si ce se intampla in procesul de recuperare in puseele de crestere ale copiilor

Oferim acest serviciu numai in clinica Empatio Kineto & Kids Iasi.