Modificari genunchi la adulti: genu valgum, genu varum, genu recurvatum, genu flexum
Deviatiile de ax ale genunchilor sunt de 4 tipuri: in plan frontal, genu valgum (genunchi in X) si genu varum (picioare in paranteza), in plan sagital, genu recurvat (din profil vedem genunchii plecati in posterior) si genu flexum (din profil se vede ca stam cu genunchii usor indoiti), toate acestea sunt foarte frecvente si in cazul adultilor.
Peste 11 ani experienta in recuperare medicala
Peste 11.000 de pacienti tratati cu succes
Rezultate pozitive dovedite clinic si imagistic
Genu valgum sau genunchi in "X" la adulti
Genu valgum sau genunchi in "X" reprezinta una din afectiunile "problematice", in sensul ca aceasta patologie poate afecta mersul. Incidenta acestei boli este necunoscuta, ea putand aparea familial sau sporadic, insa reprezinta una dintre cauzele cele mai frecvente de durere la nivelul articulatiei.
Acest termen de “genu valgum” se poate adresa atat situatiei fiziologice, cat si situatiei patologice. Uneori, desi este fiziologica, situatia poate persista in timp, devenind patologica datorita unor cauze genetice, ereditare, sau afectiuni osoase metabolice. In mod consecutiv, biomecanica articulatiei este compromisa, inclusiv mersul este compromis, fiind caracterizat prin deformarea articulara angulara si durere in regiunile anterioara si mediala.
Care sunt cauzele?
Genu valgum sau genunchii in “X” poate fi determinat de:
- Traumatism sau infectie la nivelul genunchiului sau piciorului
- Malformatii osoase provocate de rahitism (o boala determinata de lipsa vitaminei D si a calciului)
- Alte boli patologii osoase
- Obezitate (kilogramele in plus pun presiune pe genunchi)
- Artrita articulatiei genunchiului
Semne si simptome
- Gambele au o deviatie spre exteriorul axelor picioarelor;
- Genunchii sunt indreptatati spre interior si au forma in “X”;
- Dureri la nivelul piciorului,gleznei, dar si genunchiului sau soldului;
- Rigiditate si durere la nivelul articulatiilor gleznei,genunchiului si soldului;
- Instabilitate la nivelul genunchiului;
- Mers deficitar.
Genu varum sau genunchi in "O" la adulti
Care sunt cauzele?
Genu varum sau genunchi in "O" poate fi determinat de:
- Poate avea caracter familial
- Osteomielita
- Tuberculoza genunchiului
- Fracturi consolidate vicios
- Infectii sau tumori ale oaselor
Semne si simptome
- Gambele au o curbura orientata spre interior;
- Genunchii sunt indreptati spre exterior si piciorul per total are acea forma de “O”;
- Mers deficitar;
- Reducerea gradului de mobilitate a articulatiei soldului;
- Dureri la nivelul soldului sau genunchiului;
- Instabilitate la nivelul genunchiului.
Genu recurvatum sau genunchi hiperflexibil / hiperextins la adulti
Care sunt cauzele?
La adultii diagnosticati cu genu recurvatum, articulatia genunchiului se deschide peste unghiul 0° (pozitia dreapta a piciorului). Posibile cauze pentru genunchiul hiperflexibil pot fi: Leziunile cerebrale, cauzate de un AVC sau de o trauma puternica la nivelul capului, pot cauza un mers incorect, determinand hiperextensia genunchiului. De asemenea poate fi o cauza pentru genu recurvatum, deoarece provoaca o atrofiere a cvadricepsului si a musculaturii gambei, flexie plantara spastica si contractura tendonului calcaiului (tendonul Ahilian).
Semne si simptome
- Genunchii sunt orientati in pozitie de hiperextensie, spre inapoi;
- Dureri in zona posterioara a genunchiului;
- Control slab din punct de vedere proprioceptiv al miscarii de extensie a genunchiului;
Genu flexum la adulti
Care sunt cauzele?
Pot fi primare si secundare: tuberculoza genunchiului, traumatisme, gonartroza, artrite, paralizii spastice, hiperactivitatea musculara din spatele coapsei din diferite motive.
Semne si simptome
- Intre coapsa si gamba se formeaza un unghi deschis spre linia mediana (semnul cel mai evident)
- Mersul leganat (in fazele cele mai severe ale deficientei)
- Piciorul scobit (cel mai frecvent semn) sau picior plat (din cauza tensiunii accentuate a tibiei)
Abordarea terapeutica la Empatio Kineto & Kids Iasi
Cum se trateaza genu valgum la adulti
Tratamentul recuperator al acestei afectiuni poate fi realizat prin kinetoterapie, fizioterapie, masaj medical. In unele situatii este necesar tratamentul ortopedic, iar in caz de genu valgum patologic idiopatic este necesar tratamentul chirurgical, care se poate face prin osteotomie sau hemiepfiziodeza. In functie de severitatea genu valgum si de particularitatile cazului, tratamentul se face individualizat. Kinetoterapia are drept scop mobilizarea metodica bazata pe tonifierea in regim de scurtare a grupelor musculare slabite si toniferea in regim de alungire a grupelor musculare scurtate.
Cum se trateaza genu varum la adulti
- Kinetoterapie: Specialistii nostri de la Empatio Kineto & Kids pot recomanda diverse exercitii specifice pentru asuplizarea si tonifierea musculaturii adiacente articulatiei genunchiului, in vederea obtinerii unei stabilitati cat mai bune si corective. Terapie manuala si Kinesio Tapping, talonete pentru corectarea eventualei inegalitati de membre sau a asocierii unor deformari ale boltei plantare.
- Tratament chirurgical: in deformatiile mari, la recomandarea medicului ortoped pediatru.
Cum se trateaza genu recurvatum la adulti
a. Tratament forme usoare
In cazul formelor usoare, abordarea pentru genunchi hiperextins este metoda RICE: Rest, Ice, Compression, Elevation.
Odihna (eng. Rest)
Daca manifestarile genu recurvatum s-au produs in urma unei traume fizice la genunchi, este recomandata evitarea activitatii respective si respectarea unui program de odihna. Pentru deplasare, poate fi utilizat un scaun cu rotile, iar in perioada de repaus, pacientul adult poate urma si sesiuni de kinetoterapie ortopedica. De asemenea, conform recomandarilor medicului, poate lua medicamente cu rol antiinflamator si pentru reducerea senzatiilor de durere.
Gheata (eng. Ice)
Actiunea compreselor cu gheata asupra zonei afectate poate ajuta la reducerea umflaturilor si la ameliorarea durerilor. Gheata se aplica local, timp de aproximativ 15 minute. Se repeta aceasta procedura de mai multe ori in timpul unei zilei. Nu se recomanda contactul direct dintre gheata si piele pentru a se evita posibilele deteriorari la nivel cutanat.
Compresie (eng. Compression)
Medicul specialist poate indica benzile de compresie speciale pentru tratarea formelor usoare de genu recurvatum. La fel ca gheata, un anumit nivel al compresiei poate fi esential in reducerea manifestarilor acestei patologii, precum inflamatia si durerile.
Ridicare (eng. Elevation)
Un genunchi hiperextins trebuie ridicat ori de cate ori este posibil intr-o zi.
b. Tratament forme severe
In cazul formelor severe de genu recurvatum, medicul specialist poate recomanda interventia chirurgicala pentru alinierea genunchiului sau pentru refacerea tendoanelor, ligamentelor si suporturilor structurale afectate de o trauma puternica.
Cum se trateaza genu flexum la adulti
- Kinetoterapie
-
Tonifierea in conditii de scurtare a musculaturii anterioare a coapsei si gambei, concentric si in cursa inchisa
-
Tonifierea in conditii de alungire a musculaturii posterioare copsei si gambei, excentric in cursa externa.
-
- Masajul terapeutic