Lombosciatica

Lombosciatica este durerea lombara (in regiunea salelor) insotita de iradierea acesteia la nivelul fesei, coapsei si gambei.

Noi nu tratăm durerea, ci cauza acesteia

Lombosciatica este durerea lombara (in regiunea salelor) insotita de iradierea acesteia la nivelul fesei, coapsei si gambei. Durerea are un caracter de arsura, furnicatura sau amorteala fiind uneori acompaniata de tulburari de mers. Aparitia acestei simptomatologii semnifica afectarea nervului sciatic, durerea iradiind pe traiectul acestuia. In 90% din cazuri este provocata de modificari patologice de la nivelul discului intevertebral (ex. hernie de disc) care comprima radacina nervoasa. Acest proces este denumit sindrom radicular.

Spre deosebire de multe alte patologii dureroase sindromul radicular are anumite simptome specifice.

  1. Diminuarea sau abolirea reflexelor
  2. Deficit de forta
  3. Tulburari de sensibilitate
  4. Durere

Toate aceste simptome sunt localizate in zona de inervatie a nervului respectiv, pastrand traiectul acestuia. In cazul în care nu există nici un simptom enumerat mai sus, rezulta ca nu este un sindrom radicular, ci o alta patologie asemanatoare (cel mai frecvent un sindrom mio-fascial).